Proceduri tratament

Unde scurte
Unde scurte


Undele scurte sunt unde folosite destul de des în domeniul fizioterapiei deoarece au efecte benefice asupra recuperărilor medicale. Ele au efecte calorice care, pătrunzând în ţesuturi, nu provoacă leziuni cutanate, excitaţie neuromusculară sau acţiune electroclinică şi electrochimică.

Undele scurte se folosesc în multe domenii, având efecte benefice. De exemplu, ele contribuie la creşterea nivelului de oxigen necesar şi substratul nutritiv tisular favorizând rata metabolică.

De asemenea, un efect principal pentru care este recunoscută această tehnică se referă la creşterea nivelului de circulaţie sangvină locală şi generală, fiind şi un puternic sedativ pentru sistemul nervos central. Folosirea unei tehnici sau terapii prin intermediul undelor scurte determină încălzirea ţesuturilor prin folosirea unor câmpuri magnetice sau electrice. Aceste unde sunt aplicate printr-un câmp condensator sau printr-un câmp inductor.

Tehnica undelor scurte este folosită în cazul afecţiunilor reumatice, afecţiuni ale sistemului nervos, cardiovasculare, ale sistemului respirator, precum şi în cazul altor afecţiuni.
Copyrights ©2014: FizioMED Suceava || Design & Code by logo e-advertising