06 Martie 2018

Suntem mândri să îi urăm bun venit domnului Dr. Mihai Codrin Galinescu - Medic primar Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, unul dintre cei mai apreciați chirurgi de ortopedie pediatrică. Acesta se alătură echipei Fiziomed și oferă consultații începând din 3 martie. 

Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie "Gr.T. Popa" din Iași, urmând apoi stagii de pregătire de specialitate atât în țară la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "M.S. Curie București" cât și în străinătate

iar în prezent este șeful secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Îi urăm bun venit în echipa noastră!


În decursul celor 20 ani de activitate profesională, domnul doctor a avut în grijă și urmărire periodică numeroși copii atât în unități medicale de stat cât și în unități medicale private, fiind axat pe următoarele domenii de interes:


  • Urologie pediatrică: hidronefroza, reflux vezico-ureteral, infecții de tract urinar
  • Afecțiuni genitale pediatrice la baieți: cura chirurgicală a testiculului necoborat congenital, varicocel, hipospadias, intersexualitate, torsiune de testicul, fimoza, balanopostită
  • Afecțiuni genitale la fete: himen imperforat, chist de ovar, malformații congenitale
  • Chirurgie pediatrică clasică/laparoscopică: apendicită acută, apendicită cronică, peritonită, ocluzii intestinale, hernii inghinale, ombilicale, diafragmatice, malformatii congenitale abdominale (stenoza duodenală, stenoza pilorică, agenezii ano-rectale), constipație, complicații postoperatorii precoce/tardive, tumori abdominale
  • Ortopedie/traumatologie pediatrică: fracturi/luxații/entorse, malformații congenitale (picior varus equin, talus valgus, sindactilie, degete supranumerare), screeningul și tratamentul luxației congenitale de șold, scolioza, torticolis
  • Chirurgie plastică pediatrică: cura chirurgicală a ''buzei de iepure'', ''gurii de lup'', cicatrici cheloide, arsuri și complicații ale acestora
  • Ecografie abdominală și uro-genitală legată de patologia chirurgicală
  • Ecografie de șold

Programările se efectuază telefonic la: 0749 922 271